Copil în anii 80: Fotbal la vârsta inocenţei

PaniniAnii80

De unde reiese că „nostalgia” nu se referă neapărat la un regim politic, ci acesta poate fi doar pe fundal. Înapoi în timp, la sfârşitul anilor 80, pe un stadion de lângă o uzină bucureşteană

Există mulţi nostalgici ai regimului comunist în România? Sondajele spun că aşa şi aşa. Cifrele derutează, pentru că, o dată, niciodată nu ştim câţi dintre cei etichetaţi astfel, în urma propriilor răspunsuri, sunt, de fapt, doar nemulţumiţi de ziua de azi. Apoi, avem şi ipoteza ca „perioada comunistă” să fi coincis, pur şi simplu, cu anii tinereţii sau ai copilăriei. Întâmplător, copil fiind în ţara lui Ceauşescu, am jucat fotbal la echipa de pitici a unei „întreprinderi” bucureştene, astăzi dispărută.  Dacă aş fi întrebat într-un sondaj „cum era pe vremea aceea, într-un cuvânt?”, experienţa minunată cu fotbalul m-ar face un candidat redutabil la eticheta de „nostalgic”, iar dacă mai scriu şi că din Bucureşti au dispărut 12 din cele 18 echipe existente la sfârşitul anilor 80, toate având multe serii de copii, sunt pierdut.
Citește în continuare „Copil în anii 80: Fotbal la vârsta inocenţei”

Viaţa domnului Lala

A ajuns să fie cunoscut drept „Eroul din Braşov”. Aceasta este o poveste despre viaţa şi, din păcate, moartea lui Gheorghe Dumitru Lala. Undeva, printre rânduri, este o întrebare nerostită: în locul lui, tu ce-ai fi făcut?

Când Gheorghe Dumitru Lala a ieşit în dimineaţa zilei de joi, 29 ianuarie, din sediul firmei sale din Săcele ştia că are în faţă o zi obişnuită de muncă. Urma să‑şi petreacă mare parte din ea în maşină. De la Săcele la Braşov, pentru a‑l lua pe Sebi, băiatul cel mic, de la ora de chitară; de la Braşov la Baraolt, pentru o întâlnire de afaceri; de la Baraolt înapoi la Braşov, pentru o vizită la cabinetul doctorului de familie căruia voia să‑i arate rezultatele analizelor făcute de Răzvan, băiatul cel mare, şi de Sebi. Seara avea să se întoarcă acasă, în apartamentul din Braşov în care locuia de 15 ani împreună cu soţia sa, Dana, şi cei doi copii.
Citește în continuare „Viaţa domnului Lala”

Transylvania’s castles

In the end it wasn’t vampires that the castle owners of Transylvania had to worry about, it was communists.

_79266305_02_calincosmaciuc

With more than 100 castles, the historic region of central Romania – inspiration for Bram Stoker’s 1897 horror novel Dracula – was for centuries home to many aristocrats.

This changed abruptly when the Romanian Communist Party seized power at the end of World War Two and confiscated all the castles, most of which were left to fall into a state of disrepair.

Some castle owners managed to escape the country, while others were thrown into penury.
Citește în continuare „Transylvania’s castles”

Stradivarius şi Alexandru

O vioară bătrână, simbol al lumii clasice, întâlneşte un violonist tânăr care vrea să scoată muzica cultă în stradă. Aceasta este povestea lor.

Alexandru Tomescu ţinea ochii închiși. Cu degetele mângâia coardele viorii, înainte și înapoi. Arcușul aluneca lin, apoi își schimba puţin unghiul și viteza la întâlnirea cu vioara. Atunci, muzica lui Tomescu atingea punctul culminant. Semăna cu o succesiune de clipe de liniște și zbucium viu, una în completarea alteia, una prevestind-o pe cealaltă. Când violonistul a încheiat, publicul a erupt în aplauze și un cor de „Bravooo, bravooo!”.

Tomescu a coborât arcușul și vioara pe lângă trup. După ce o mânuise cu măiestrie, acum arăta parcă stingher fără muzică. Cei din primele rânduri i-au zâmbit, iar Tomescu le-a zâmbit înapoi. S-a înclinat alături de pianist și s-au îndreptat spre culise, însoţiţi de aplauzele din sală.
Citește în continuare „Stradivarius şi Alexandru”

Blestemul glontului “rosu”

Un articol recuperat, scris în 2006, în urma unei întâlniri cu fostul demnitar comunist Gheorghe Apostol. Apostol a murit patru ani mai târziu.

„In 1989, am initiat „Scrisoarea celor 6″ pentru a ajunge presedinte”, spune Gheorghe Apostol, comunistul invins initial de Ceausescu in 1965.

Tovarasul Patrascu” scoate revolverul, tinteste si trage. „Patrascule, m-ai impuscat!” Tanarul comunist e luat pe sus si carat cu o masina rablagita la Elias. Aliatii sovietici ocupasera spitalul, dar ranitului ii mai ramasese un dram de noroc: cineva, o „tovarasa Mititelu”, stie rusa, asa ca ii face loc printre soldatii Armatei Rosii. Ironia sortii: nu murise in lagar, scapase din puscarie, insa e doborat tocmai de un camarad!

Gheorghe Apostol, „eroul” incidentului petrecut in curtea Uzinei Malaxa in iarna anului 1945, a scapat cu viata. Mai are putin si face 94 de ani. Glontul, zice, i-a ramas in bazin, undeva, in partea stanga. Taie cu mana fumul de tigara, ca sa arate locul insemnat de Patrascu, seful de atunci al comunistilor pe Bucuresti.

Citește în continuare „Blestemul glontului “rosu””

Making money from communism

BBCphoto

It may be more than 25 years since communism came to an end in Romania, following the violent overthrow of former dictator Nicolae Ceausescu, but feelings still remain raw in the country.

Such was the level of repression and grinding poverty under the communist regime that ruled the country from the end of World War Two until December 1989, that most Romanians still don’t like to discuss this turbulent part of their history.
Citește în continuare „Making money from communism”

Pentru o ultimă noapte de război

Există o singură specie de oameni care, atunci ând alţii sunt evacuaţi din calea războiului, fac drumul invers: jurnaliştii.

fotoreportajIsrael

Prin iarna lui ’98, editorul ne-a chemat la masa de şedinţe. „Cine vrea să plece în Israel?” Eram cel mai nou, juniorul. Nimeni. „Eu!”, am izbucnit. În câteva zile eram în avionul de Tel Aviv, împreună cu o echipă de televiziune şi cu trei măşti de gaze la noi. Lumea şi aşa tulbure a Orientului Mijlociu se pregătea de război: eternul inamic Saddam Hussein îndreptase ameninţător rachetele spre Israel. Lucram la un trust de presă care, atras de conceptul CNN, trimitea echipe TV în capitalele regiunii şi ataşase şi un jurnalist de presă scrisă. Eu.
Citește în continuare „Pentru o ultimă noapte de război”

Pretenţii de Bucureşti

SUBIECTIV. Sub lupă, candidaţii la alegerile din Bucureşti: de la scurta aventură a lui Marian Munteanu la bizara intrare în cursă a lui Robert Turcescu. Ei şi micile pretenţii ale unui cetăţean cu drept de vot

bucuresti+trafic

Oraşul nostru vesel, „modern şi vibrant”, cum ar scrie vreun jurnalist străin gâdilând orgoliul patrioţilor locali dornici de laude cu orice preţ, priveşte amuzat la întâmplările, situaţiile şi personajele din spatele numelor care vor fi, au vrut sau vor să fie pe buletinele de vot de anul acesta de la Bucureşti.

Dacă ar fi rămas la discuţia de la emisiunea cu domnişoara de la Digi, care l-a readus fără să vrea în atenţie, Marian Munteanu se putea mulţumi cu faptul că în sfârşit, este indexat pe google, neinventat încă în anii lui de glorie. Dl. Munteanu i-a dat o replică şmecherească crainicei- care l-a întrebat cu inocenţă: „Ce făceaţi, eraţi în Piaţa Universităţii în iunie ’90?”-: “Eram şi eu pe acolo”.  M. Munteanu a vrut însă să fie primar de Bucureşti, iar ce a rămas după tot zbuciumul pe tema „legionar sau nu, om al serviciilor sau nu”, piperat cu vorbe ale unor foşti colegi care şi-au amintit brusc diverse isprăvi de arme ale respectivului, a fost un proaspăt fost candidat care s-a zburlit la „detractori” ca unul căruia tocmai îi luaseră golanii mingea în curtea şcolii şi simţea nevoia să spună, totuşi, ceva: „Lasă că vedeţi voi!”.
Citește în continuare „Pretenţii de Bucureşti”

Notiţe cu gândul la Molenbeek

Atentatele de la Bruxelles sunt piese din puzzle-ul atât de complicat al terorismului

Molenbeek

Dacă ar fi simplu, dar nu e:

Un şeic din Riadh semnează pe hârtie cu stiloul lui de aur, iar peste ani de zile un puşti din Europa se aruncă în aer luând cu el zeci de nevinovaţi. De la saudiţi veniseră banii pentru şoaptele imamului, care-i luaseră minţile tânărului.

La Peretu, în Teleorman, un bărbat îşi îmbrăţişează copiii şi pleacă spre Madrid, la muncă. Un an mai târziu, un marocan detonează bomba în trenul care-l ducea pe muncitorul român la serviciu. Într-un spital din Madrid, un bărbat scăpat miraculos din trenurile groazei stă legat de perfuzii, e în viaţă. Lăsase mai demult Ardealul pentru Spania, şi-şi adusese şi familia. Nu trecuse chiar aşa mult de la moartea lui Ceauşescu.

La Bagdad, o statuie a dictatorului se prăbuşeşte, pentru ca mai târziu, nu departe de capitala Irakului să se proclame Statul Islamic.
Citește în continuare „Notiţe cu gândul la Molenbeek”