Bichir: Anania e favorit la scaunul de Patriarh

Maine, miercuri, se va alege succesorul Patriarhului Teoctist. Miza e uriasa: sunt peste 20 de milioane de ortodocsi in Romania. Asadar, cine va fi noul Patriarh? „Jocurile sunt facute sa castige Bartolomeu Anania”, mi-a spus Florian Bichir de la Evenimentul zilei, un jurnalist bine informat in probleme de religie.

Cum asa? Pai, spune Bichir, Anania, mitropolit al Clujului, va primi si sufragiile unuia dintre ceilalti doi candidati, mitropolitul Teofan al Olteniei. Astfel, cel mai puternic contracandidat al lui Anania, mitropolitul Daniel, acum loctiitor al Patriarhului, va fi invins.

„Asta se va intimpla in turul doi de <<scrutin>> de la Patriarhie”, mi-a explicat Bichir, alias „Padre”. M-am documentat si am descalcit: dimineata se aduna Sfantul Sinod-care desemneaza candidatii (cel mai probabil cei trei mentionati). Apoi, Colegiul Electoral Bisericesc (format atat din ierarhi, cat si din laici) se pronunta, prin vot secret. Daca nu exista majoritate absoluta (jumatate plus unu din numarul voturilor), se organizeaza un al doilea tur, in care intra primii doi dintre cei, eventual, trei candidati.

Maine spre seara vom afla deznodamantul, dupa o lupta din care nu au lipsit dezvaluirile privind colaborarea cu Securitatea a unor potentiali candidati. „Nu exista unul care sa nu fi colaborat, dar trebuie vazut ce au facut, ce au dat cu batul acolo, daca au facut rau”, mi-a mai spus Padre.

Mai e pana la aflarea adevarului. Pana atunci, aflu de la Bichir ca Anania, cel pe care il vede in scaunul patriarhal, e extrem de exigent. „In raport cu ce sau cu cine?”. „Cu toata lumea”, vine raspunsul. Sa inceapa „Toamna patriarhului”? Mai bine asta sa ramana doar un titlu de ziar de poimaine…

ACTUALIZAT. Sfantul Sinod a decis: Daniel si Anania sunt in cursa, iar al treilea candidat nu e Teofan, ci episcopul Harghitei si Covasnei, Ioan Selejan (EVZ).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s