ZIUA CEA MAI LUNGA/ Cronica celor 16 ore care au pus o greutate de milioane pe umerii lui Klaus Iohannis

 iohannis_facebook

“Stau la coada deja de trei ore si sunt cateva sute de oameni aici. O sa fie de doua ori mai multi decat in primul tur. In jurul nostru e un morman de pahare de plastic de cafea si un frig de nici nu-ti inchipui”, spune la telefon un roman din Montreal. In Quebec, in noiembrie, mercurul termometrului se plimbă in sus si in jos, in jurul valorii zero. Nimic neobisnuit pentru aceasta tara friguroasa, insa totul se schimba cand trebuie sa stai afara ore bune, pe loc. Totul pentru a pune stampila pe buletinul de vot pentru alegerea presedintelui Romaniei.

Foto: Facebook/pagina K.Iohannis

Canada e de fapt un continent, cu distante uriase intre localitati, asa ca patru sectii de votare nu inseamna mare lucru. “Distantele sunt uriase, benzina e scumpa, cum sa-i convingi pe oameni sa conduca 800 de kilometri ca sa voteze? Suntem printre cei care avem mare nevoie de schimbarea sistemului de vot”, spune votantul din Montreal, unul dintre orasele cu o comunitate importanta de romani.

Stafful lui Victor Ponta a stiut. A stiut si de America de Nord, a stiut si de Europa, unde distantele sunt, e adevarat, mai mici. Insa si romanii din strainatate au stiut si ei ca stafful lui Ponta a stiut.

Raspunsul a fost o avalansa spre urnele din strainatate, dar si din tara, care l-a facut pana si pe temperatul Klaus Iohannis sa afirme, la final: “Fenomenal!”.

De la Paris la Coslada

torino_gaze

Alegeri la Torino. Gaze lacrimogene pentru a dispersa votantii.  Foto: evz.ro

La Paris, Munchen, Torino, Londra sau in mult mai putin cunoscuta Coslada- un orasel de langa Madrid- oamenii au facut tot posibilul sa voteze, si e greu de spus cati dintre ei au stat pe baricade pentru ca au crezut in “Romania lucrului bine facut” promisa de dl. Iohannis sau pur si simplu au scrasnit din dinti pentru a-i transmite lui V. Ponta si PSD-ului: “Pana aici!”

La Torino si la Paris cei veniti pentru a vota, indiferent cu cine, au sfarsit in fata jandarmilor care au dat cu gaze lacrimogene, imagini triste pentru ziua in care, cel putin pe hartie, puterea politicienilor se afla in mainile oamenilor obisnuiti.

“E adevarat ca la Torino au dat cu lacrimogene?”, intreaba vocea din celalalt capat al lumii, de la Montreal. La coada se stia deja ceea ce in Romania se vazuse la televizor cu putin timp inainte.

De la tinerii din Munchen veniti cu sacul de dormit si periutele de dinti inca de sambata seara, pana la primul votant din lume, cel din Noua Zeelanda, mesajele venite de “afara” i-au ajutat mai bine pe cei de acasa sa inteleaga adevarata miza.

Autentici, si nu fabricati in laboratoare de PR de partid, cei mai multi dintre cei care au tras semnalul de alarma din Europa au pus umarul pentru a opri trenul care se indrepta intr-o directie gresita, numai si prin faptul ca nu dadea dreptul tuturor sa puna stampila pe unul dintre cei doi candidati.

Intr-o tara cu o rata de internet care acopera putin peste jumatate din populatie si cu -inca- zeci de mii de case fara electricitate la inceput de secol 21, micii bulgări de zapada rostogoliti de la mii de kilometri distanta s-au unit totusi intr-un mod miraculos.

Cu multe zile inainte, o spun multi din strainatate, telefoanele au zbarnait si e-mailurile au circulat ca niciodata, intre Europa sau America, pe de o parte, si Romania, de cealalta, dar si in interiorul comunitatilor de romani: “Hai la vot!”.

Harta emigratiei romanesti arata ca toate regiunile istorice ale tarii au oameni plecati in strainatate, fie definitiv, fie doar temporar, la munca. Fara a se limita la Transilvania, unde Iohannis castigase primul tur. Din Moldova, multi sunt plecati in Italia, tara europeana cu cei mai multi romani. Un calcul simplu ar fi aratat ca daca vei obstructiona votul in Italia, nu ar fi fost deloc exclus sa-i enervezi nu numai pe cei de acolo, dar si pe membrii de familie ramasi acasa.

Planul dat peste cap

In dimineata zilei de 16 noiembrie, Victor Ponta era castigator. Totul mergea conform planului. La Paris, Teodor Melescanu, ministru de Externe, le recomanda celor care nu pot vota in capitala Frantei sa mearga la cea mai apropiata sectie, adica la Nancy. Stupoare: cei din Franta stiau ca pana la Nancy sunt peste 300 de kilometri!

Dupa pranz, situatia incepe sa se echilibreze, sondajele neoficiale il arata pe K. Iohannis intrecut la 5%, apoi, doua ore mai tarziu, la 17.00, la doar 2% distanta de V. Ponta. Totul incepe sa fie posibil. Insa dupa primul tur, cand aceleasi sondaje neoficiale aruncate pe bloguri si pe Facebook o dadeau pe Monica Macovei ca avand un scor de 10% (pentru a lua, la final, mai putin de jumatate), cei in tema nu puteau decat sa le priveasca cu maxima precautie.

Tensiunea creste in strainatate, iar televiziunile, in special postul de stiri Digi 24, au corespondenti in orase europene unde lucrurile merg prost, iar oamenii nu pot vota intr-un ritm normal. Se transmite prin Skype, iar pe fundal se vad cozile, cea mai buna dovada ca votul este intarziat, iar unii nu vor mai apuca sa puna stampila.

Vine si replica. Gabriela Firea, purtator de cuvant la PSD, posteaza un film cu o sectie goala, insa, din nou, la mare distanta de „actiune”-se dovedeste ca era la Liverpool, 350 km de Londra. La RTV, televiziunea patronata de un politician PSD, vedem un film cu oameni in geci albastre care impart pliante in strainatate – prezentati drept agenti electorali ai lui Iohannis, dar se dovedeste, in urma unui comunicat Digi, ca erau doar oameni de vanzari care promovau reteaua Digi Mobil; acelasi post filmeaza la Londra in directia opusa cozii, afirmand ca e liniste. Realitatea ii contrazice.

Totul e posibil

Cifrele neoficiale se schimba de o ora la alta, in favoarea lui Iohannis, iar unii incep sa se gandeasca la o situatie care ar putea semana, la 9 seara, cu “meciul” Basescu-Geoana din 2009. Foarte strans! “Sa fie oare posibil?”, incep sa se intrebe cei din jurul ACL.

Majoritatea calculelor merg spre un scor atat de apropiat la exit-poll-uri, incat, dupa ele, Romania va avea fie doi presedinti, in functie de televiziunea sau site-ul de stiri care va difuza unul dintre exit-poll-uri; fie niciunul, daca media va fi prudenta. Va urma o noapte a numaratorilor nesfarsite, cu un presedinte decis, in zori, de voturile din diaspora?

Spre seara, tensiunea creste si se muta in strada in Bucuresti, Cluj si alte orase, unde o parte din nemultumitii de votul din strainatate ies sa protesteze. V. Ponta incepe, probabil, sa simta o presiune pe care nu si-ar fi inchipuit-o nici o clipa, nici inainte, nici dupa ziua de 22 august, cand spunea, la Tulcea: “ In turul 1 imi voi lua pop-corn si ma voi uita la dezbateri…”.

Numaratoarea inversa ruleaza pe ecrane, iar la Antena 3 Mihai Gadea face un apel de iesire la vot, iar Facebook-ul il consemneaza ca pe un semn ca in tabara PSD siguranta victoriei impotriva outsider-ului Iohannis a disparut de ore bune.

Surpriza este si mai mare cand pe fluxurile de stiri apare un mesaj al Patriarhului BOR, care nu da nume sau acronime de partid, dar vorbeste pe intelesul tuturor: “În istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru. De pildă, România Mare s-a realizat mai ales şi prin conducători ai României ca regele Ferdinand şi regina Maria, care nu aveau deloc sânge românesc în venele lor.

Dupa apelurile din campanie venite de la unii preoti, de a vota “un presedinte ortodox roman”, mesajul Patriarhului, cu aluzie la familia Hohenzollern, arăta ca mai aproape de victorie e Iohannis. „Adica Preafericitul o da cotita? Sa [sub]intelegem ca raportul de forte s-a schimbat CHIAR atat de substantial?”, comenteaza un user Hotnews.

O tara, doi presedinti

Mai sunt 10, 9, 8…1 secunda. Numerele se aseaza, iar Romania are, la 9 seara, doi presedinti. Doua exit-poll-uri il dau castigator pe Iohannis, alte doua pe Ponta, iar unul da egalitate.

Fotografia este imperfecta, in marja de eroare, iar lupta stransa lasa impresia ca Romania va avea un nou presedinte de abia luni dimineata. V. Ponta nu iese la declaratii, K. Iohannis -da. “Neamtul” nu isi clameaza victoria, isi masoara vorbele ca de obicei, dar simplul fapt ca iese in fata camerelor TV lasa de inteles ca are sanse mai mari.

“Dragi romani, ati fost eroi”, spune Iohannis, care cere, asa cum a facut-o, in cursul zilei, si tabara sa si strada, prelungirea scrutinului in diaspora, pentru ca toti aflati la cozi sa poata vota. Solicitarea este ignorata, iar Romania se pregateste de o noapte tensionata, cu oameni protestand pe strazi si politicieni numarand in paralel cu BEC voturile.

Iohannis prelungeste suspansul cand spune ca va avea emotii pana la verdictul Curtii Constitutionale, ultimul pas in procesul care incepe cu campania si se termina cu validarea presedintelui.

Adevaratii castigatori

Ponta-Iohannis

Pe masura ce vin rezultate din tara, in tabara lui tensiunea scade, iar la PSD se profileaza un dezastru.

S-a terminat. Inainte de miezul noptii, V. Ponta il suna pe rivalul sau, recunoscandu-si infrangerea, apoi coboara treptele din sediul de la Kiseleff, in mijlocul unei multimi de camere TV si microfoane. Vorbeste putin si pleaca repede, de abia facandu-si loc printre cameramani.

iohannis_piataUniv

La Montreal, e din ce in ce mai frig, dar oamenii raman la coada, fusul orar le mai da cinci ore pentru a ajunge in cabina de vot. Anuntul lui V. Ponta li se pare doar o stratagema de a-i face sa abandoneze coada, cota de neincredere atinge un maxim absolut: “Ramanem pana la sfarsit”.

La 7274,82 km distanta, la Bucuresti, dimineata, se vede ca Iohannis are un avans-soc, de 10%. Adica peste un milion de voturi.

A fost o zi lunga, in care, impotriva tuturor calculelor hartiei, setea de democratie a cantarit mult mai mult decat setea de putere. Un politician cu multe calitati, dar totusi ales la diferenta mare doar cu largul concurs al adversarilor, dl. Iohannis are marea sansa de a fi primul presedinte din era post-Ceausescu care sa-si respecte cuvantul si sa-i respecte cu adevarat pe cei pe care ii va conduce.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s