FILM / Un erou dintr-un altfel de Război al Stelelor: cel Rece

bridge

Şi în “Bridge of Spies” (Podul Spionilor), Binele înfruntă Răul, şi iese victorios datorită unui personaj care reuşeşte să stea la masă cu duşmanul. Filmul lui Steven Spielberg e inspirat de o istorie de spionaj din anii 60.

Pe scurt, americanii arestează un spion sovietic, Rudolph Abel, iar apărarea i se repartizează avocatului James Donovan. Acesta ezită la început, pentru a accepta în final. Cu toate că America îl judecase deja pe Abel, încă înainte ca procesul să aibă loc, fiind sigură că va fi trimis pe scaunul electric.

Însă avocatul, interpretat de Tom Hanks, e de altă părere, aşa că va schimba istoria Războiului Rece, dintr-un motiv simplu: joacă după propriile reguli, pe care le pune în slujba binelui. Binele aşa cum îl vede el, un american simplu, şi nu acel bine zugrăvit de guverne şi servicii secrete.

Poate cheia despre cum vede Donovan acest bine stă în dialogul pe care îl poartă cu agentul CIA care încearcă să-l recruteze, pentru a afla de la avocat secretele clientului său, acuzat de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice. Răspunsul lui sună cam aşa:

“Te cheamă Hoffman, e un nume german, iar pe mine mă cheamă Donovan, toţi din familia mea sunt irlandezi. Dar ce anume ne defineşte ca americani? Un lucru, un singur lucru. Setul de reguli pe care îl numim Constituţie, acele reguli pe care le respectăm. Ăsta e lucrul care ne defineşte, ca americani. “

Tot dialogul din film, aici.

Aşa că Donovan se bate pentru clientul lui, şi nu pentru că ar fi un simpatizant al Forţei Răului – adică al Uniunii Sovietice de atunci-, ci pentru că se încăpăţânează să creadă că dreptul oricărui acuzat la apărare este unul dintre stâlpii sistemului judiciar american. Evident, America îl pune la zid, lucru care nu-l împiedică să meargă mai departe. Din punctul lui de vedere, spionul este un “soldat” care şi-a făcut meseria, aşa cum şi spionii americani îşi fac meseria în URSS.

Deşi (sau poate tocmai de aceea), este specializat în asigurări, şi nu în cazuri de siguranţă naţională, Donovan gândeşte outside the box, şi reuşeşte să-şi scape clientul de scaunul electric convigându-l pe judecător că spionul sovietic poate fi poliţa Guvernului american. Adică poate fi, la un moment dat, returnat Uniunii Sovietice, la schimb cu un agent american, în cazul în care ruşii ar captura vreunul.

Povestea se rostogoleşte spre deznodământul anticipat, după ce ruşii doboară un avion U2 şi-l capturează pe pilotul american. Donovan e trimis la Berlin să negocieze schimbul, dar situaţia se complică după ce est-germanii prind un student american pe care îl acuză de spionaj, pentru că avea la el un aparat foto – deşi tânărul colecta doar informaţii pentru lucrarea lui de doctorat.

În timp ce agenţii CIA n-au nicio dilema-îl vor doar pe pilot- avocatul se bate pe trei fronturi pentru a-i salva pe ambii americani- cu propriul guvern (care ar renunţa uşor la student pentru că nu e o miză strategică), cu ruşii-care îl au pe pilot, şi cu est-germanii-care îl deţin pe student.

Într-un Berlin divizat, cu zidul în construcţie şi sub o ninsoare care amplifică efectul de gheaţă, Donovan face naveta între sectorul vestic şi cel estic, pentru a negocia, pe rând, cu şeful KGB-ului – la un pahar de coniac de Armenia, în maşină cu omul Stasi-care goneşte cu 100 de kilometri la oră pe zăpadă, şi în biroul cu patru telefoane al şefului procuraturii RDG, un mic satrap care bate cu pumnul în masă la orice mişcare greşită a subalternilor.

În tot acest joc, în care combină mişcările de şah cu cele de poker, avocatul îşi păstrează zâmbetul autentic intact, ducând negocierea cu inamicul spre finalul fericit – un schimb de spioni pe Podul Glienicke, şi eliberarea studentului, la un alt punct de trecere Est-Vest.

Filmul are multe secvenţe care reconstituie realitatea istorica. Un inventar de comparaţii film-realitate e aici.

După Berlin, adevăratul James Donovan a salvat, după o altă negociere, peste o mie de americani din Cuba.

În Podul Spionilor, Spielberg a reuşit să creeze, ajutat de istorie, un thriller istoric centrat pe un personaj din afara cercului spionilor, dar care îşi foloseşte abilitatea pentru a se împotrivi valului. Şi care pare a spune tot timpul We do this, but we do it my way, lucru valabil oricând şi oriunde.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s