Breaking-news-ul fals la 1900. Cum trata Caragiale gogoşile de presă, în „Ultima oră!…”

caragiale1

Mă aflam pe Facebook. Îmi beam cafeaua şi citeam ziarele pe telefon. Multă lume bună în jur, cu ochii în telefoane. Când, deodată…Văz o poză cu o sirenă. Mai încolo, mai văz scris undeva „Regele a murit!”. Merg mai departe  şi – ce să vezi!- dau de altă informaţiune belicoasă: „A început al treilea război mondial!”. Mă frec la ochi. Care va să zică, e lată! Las telefonul cutremurat, beau cafeaua şi mă duc la bibliotecă. Acolo dau de „Momente şi schiţe”, de I. L. Caragiale. „Ultima oră!…”:

Ion Luca Caragiale

Ultima oră!…

Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deşi prea călduroasă, şi o mişcare neobicinuită: pe de o parte afluenţa trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineaţa; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marţi, sf. Maria, când e şi hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noştri spre străinătate.

Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale – curtea regală era în mare doliu – redingotă şi mănuşi negre, pălărie înaltă; generalii şi ofiţerii în uniformă de mare ţinută; mult public de elită şi lume de jos destulă. Unii steteau la mese în faţa bufetului, pe când alţii se plimbau în sus şi-n jos.

Aşteptând să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreţie… Un amic, reporter de ziar. A venit să asiste la plecarea suveranilor, spre a face cuvenita dare de seamă în ziarul său, un ziar foarte belicos.

Ai aflat?

Ce? zic eu.

Care va să zică, nu ştii nimic?

Ce, frate?

Aseară s-au prins doi inşi, un bulgar şi un italian…

Unde?

– Pe bulgar l-au prins la Valea Largă când se cobora din tren şi pornea pe jos către Sinaia. Au găsit la el două revolvere, două cuţite şi mai multe scrisori iscălite de Sarafoff, de Dimitroff, de Trifanoff şi de ăsta… cum îl cheamă, frate?… de…

– …De Ciciu Penciu…

– Da, de Ciciu Penciu…

– Ei! Şi?

– Ei! şi… a vrut el s-o întoarcă, s-o răsucească; s-a contrazis şi l-au arestat.

– Şi acuma, unde e?

– E închis la cazarma vânătorilor în deal.

– Ei! dar italianul?

– Care italian?

– Italianul pe care l-a prins.

– Nu, nene; nu-ţi spui că e bulgar?

– Bine, ăsta pe care l-a-nchis la cazarma vânătorilor, da, e bulgar; dar ăla pe care spuseşi că l-a prins la Buşteni… nu era italian?

– A! da! ala, da, ala era italian…

– Ei! cu ala cum stă lucru?

– Vine din America… S-a găsit la el un pachet de dinamită, cam de vreo patru kilograme, otravă şi…

– Şi mai multe scrisori…

– Da, mai multe scrisori… De unde ştii?

– Ei, bravo! se putea fără scrisori?… Fac prinsoare că scrisorile sunt de la Bresci şi de la Luccheni…

– Exact.

– Şi – întreb eu – ce s-a făcut cu acest anarhist? Unde l-au închis? Tot la cazarma vânătorilor?

– Aş! asta e teribil… că le-a scăpat!

– Cum se poate?

– Da, le-a scăpat frumuşel. Pe când voiau să-i ia dinamita şi să-l lege, repede a dat brânci unuia dintre agenţi, pe alt agent l-a răsturnat cu o lovitură de picior în pântece, pe urmă a scos un pumnal şi un revolver şi ameninţându-i s-a făcut nevăzut… Se crede că s-a ascuns în pădurile Peleşului… S-au luat cele mai straşnice măsuri ca să fie prins… Înţelegi, ce primejdie!

– Bine – zic eu – astea trebuie să le dai la gazeta d-tale.

– Fireşte că le dau… Acu mă duc la telefon… Stai puţin, mă-ntorc îndată… îţi aduc ştiri din Bucureşti.

Şi a plecat amicul meu la telefon. Rămânând singur, iată văd un ofiţer de vânători cunoscut.

– Iubite căpitane, iartă-mă că te rog un lucru; nu s-ar putea să văz şi eu pe bulgarul…

– Care bulgar?

– Bulgarul prins la Valea Largă… care e arestat la dv. la cazarmă în deal?

– Un bulgar arestat la noi la cazarmă?… Poate de acum douăzeci de minute încoace… Acuma viu de acolo…

– Nu, frate, arestat de aseară… S-a găsit la el două revolvere, două cuţite şi mai multe scrisori de la Sarafoff, de la Dimitroff, de la Trifanoff şi de la Ciciu Penciu…

– Fugi, monşer! Cine ţi-a spus gogoşile astea?… N-avem nici un bulgar arestat… Poţi, dacă vrei, să mergi să te convingi. Salutare, mă grăbesc; e târziu, trebuie să dejunez mai devreme; escortăm pe maiestăţile-lor la gară.

Când căpitanul a făcut câţiva paşi, iată se întoarce de la telefon reporterul meu foarte încruntat.

– Nu ştii nimic…

– Ba ştiu, zic eu; ştiu că bulgarul dumitale nu există la cazarma vânătorilor: acum am vorbit cu căpitanul… (şi i-l arăt pe căpitanul, care se depărtează prin mulţime) mi-a spus că sunt toate gogoşi, că la cazarma lor nici pomeneală n-a fost despre vreun bulgar.

– Da?… bravo! În adevăr că acuma nu mai există nici un bulgar la cazarma dumnealor… Dar pentru ce?… Pentru că nu l-au păzit cumsecade şi l-au lăsat să scape. Bine c-am aflat-o şi pe asta!… Dar în sfârşit, asta n-are atâta importanţă; asta e veche… Să-ţi spui ce am aflat acuma la telefon din Bucureşti… E lată rău! Războiul e declarat.

– Ce?! zic eu îngrozit.

– Douăzeci şi trei de ofiţeri români şi treisprezece soldaţi, făcând exerciţii pe malurile Dunării, între Călăraşi şi Giurgiu, au fost înconjuraţi de echipajul unei şalupe bulgare, care debarcase pe teritoriul nostru, dezarmaţi, făcuţi prizonieri, încărcaţi în şalupă şi trecuţi pe malul bulgar.

– Cum se poate?

– Vezi dar că nu mai putem sta cu braţele încrucişate… Stai un moment… Mă duc la telefon, să dau amănunte despre evaziunea bulgarului…

– Care bulgar?

– Bulgarul care a evadat de la cazarma vânătorilor.

– Ce amănunte, domnule? De unde ştii şi amănuntele?

– Ce-ţi pasă?

Şi, zicând acestea, bravul meu aleargă la telefon.

Mă ridic înecat de vestea războiului… am nevoie să mă mişc, nu mai pot sta locului.

La câţiva paşi, un grup de domni, între cari şi un domn ministru, de care am deosebita onoare a fi cunoscut.

Mă apropiu cu respectul cuvenit şi salut… D. ministru îmi răspunde foarte politicos şi îmi întinde mâna. Mă miră mult că d. ministru nu pare îndestul de emoţionat de lovitura echipajului şalupei bulgare.

– Scuzaţi-mă – îndrăznesc eu – domnule ministru… E adevărat?

– Ce? întreabă d. ministru, zâmbind ca şi cum ar înţelege ce sentimente mă muncesc.

– …O şalupă…

– …Bulgărească?… zice d. ministru accentuându-şi mai bine zâmbetul.

– …Da… zic eu.

– Linişteşte-te… N-a făcut până acuma nici un prizonier român.

Apoi, cătră toţi:

– Hotărât, oamenii aceştia vor să smintească lumea!

Pe urmă, cătră mine:

– Ei, cum îţi vine dumitale să crezi aşa baliverne?

– De! domnule ministru – zic eu – ştiu eu ce să mai crez şi ce să nu mai crez? De exemplu, istoria cu evaziunea bulgarului.

– Care bulgar?

– Care a fost prins aseară la Valea Largă şi închis la cazarma vânătorilor din deal… zice că a reuşit să fugă.

Ministrul şi toată lumea din grup încep să râză.

Dar eu urmez:

– Şi anarhistul pe care l-au scăpat la Buşteni, care venea din America cu patru kilograme de dinamită…

– Nu v-am spus eu – zice d. ministru – că o să smintească lumea?… Uite-n ce stare l-au adus chiar pe un om ca dumnealui, care de! orişicât… om cu condei…

Zicând acestea, d. ministru ne salută frumos şi după ce mai mă-mbărbătează încă o dată, asigurându-mă că războiul nici n-a început, nici n-are să-nceapă, se depărtează.

Ameţit, mă reîntorc la scaunul meu şi şez la loc, să aştept pe d. reporter, care trebuie să se întoarcă de la telefon.

Nu aştept mult; iată-l.

– Ei? întreb eu. Mai ai ceva nou din Bucureşti?

– Se vorbeşte cu stăruinţă despre asasinarea unui judecător de instrucţie.

– Nu mă-nnebuni!… Dar ştii ce am aflat eu?… Acu am vorbit cu ministrul X…

– Cu ministrul X!?

– Da.

– Ei?

– E mai lată decât toate!

– Ce?

– Podul de pe Dunăre…

– Ei? podul de pe Dunăre…

– Podul de la Cernavodă…

– Ei? podul de la Cernavodă…

– Nu-nţelegi?

– A sărit în aer?!!

– Da, zic eu; cum ai ghicit?

– Mi s-a spus ceva la telefon, dar nu credeam… Mă duc să dau confirmarea ştirii!

Şi pleacă glonţ.

– Stai! strig eu.

Mă iau după el, îl ajung şi-l opresc:

– Nu uita să telefonezi că de trei zile escadra bulgară bombardează Constanţa.

– Constanţa?… Bine!

Universul, 1900, 18 aug.

Sursa: ilcaragiale.eu

Anunțuri

2 gânduri despre “Breaking-news-ul fals la 1900. Cum trata Caragiale gogoşile de presă, în „Ultima oră!…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s