O poveste americană

spotlight_film

Pentru că descrie un tip de jurnalism venit parcă de pe altă planetă, „Spotlight „ are toate şansele să devină filmul preferat al reporterilor din toată lumea. Inspirată din fapte reale petrecute în 2001, povestea e, prin proiectarea trecutului „ de aur”, deci prin ricoşeu, şi despre declinul ziarelor şi al presei, doar că ea nu se opreşte aici; iar una dintre calităţile ei, aşa cum scriau chiar cei de la Boston Globe despre film, e că „nu îi transformă pe jurnalişti în eroi”.

O echipă de reporteri de la ziarul din Boston cercetează abuzurile sexuale comise asupra copiilor de către preoţi şi felul în care înalţii prelaţi din oraş le-au muşamalizat. Regizorul filmului, Tom McCarthy, introduce, pas cu pas, tabu-ul într-o poveste care descrie nu numai efortul extraordinar al reporterilor de a expune acele fapte îngrozitoare, dar şi piesele care au construit în timp acel zid al tăcerii, care implicase, până la un moment, chiar şi oameni din redacţia ziarului.

E nevoie ca la ziar să vină un şef nou, din alt oraş, ca să le deschidă tuturor ochii asupra teribilului adevăr – faptul că abuzurile nu erau excepţii, ci un fenomen întins pe zeci de ani.

Din acest unghi, „Spotlight” nuanţează imaginea reporterilor din „Toţi oamenii preşedintelui” (inspirat din afacerea Watergate) sau din „State of Play”. Aici nu mai avem de-a face cu demascarea unor conspiraţii politice care ajung la Casa Albă, cu reporteri care sapă şi suferă ajungând în vîrful piramidei pentru a expune publicului un personaj atotputernic. Vorbim despre copii chinuiţi, deveniţi adulţi traumatizaţi pe viaţă, un fenomen care putea fi oprit mai devreme dacă puterile oraşului, inclusiv cei din media , nu ar fi întors privirile în altă parte.

Pentru că asta s-a întâmplat: pur şi simplu, Bostonul ignorase zeci de ani suferinţele provocate de preoţi catolici, adică exact de cei care, măcar în teorie, ar fi trebui să aducă numai alinare. Aceasta este, la rândul ei, o descoperire îngrozitoare pentru şeful echipei de investigaţii de la ziar (interpretat de Michael Keaton), care primise, cu 8 ani în urmă, o listă cu 20 de preoţi pedofili, însă nu cercetase cazul. Este un drum pe care îl parcurg şi alte personaje care ştiau, dar tăcuseră.

Povestea investigaţiei e partea care îi va fascina pe jurnaliştii care văd acest film, pentru că vine din epoca în care ziarele mari îşi permiteau să lase echipe de reporteri pe un subiect luni de zile, şi chiar mai mult. Michael Rezendes, intepretat de Marc Rufallo, este reporterul total, talentat, abil şi empatic, care reuşeşte să se descurce în situaţii limită, fie că discută cu persoane aflate în dificultate, fie că aleargă pe holurile tribunalului pentru a obţine documente.

„Spotlight” te ţine aproape de ecran nu numai prin suspans. Subiectul de plecare, în sine, e sinistru, dar regizorul îl face să fie mai mult decât un simplu thriller. E o poveste emoţionantă despre greşeala de a închide ochii şi despre efortul de a-i deschide, pe ai tăi şi pe ai celorlalţi. E o poveste despre jurnalism „old school” şi despre epoca aproape istorie a ziarului. E, poate, şi o poveste despre acea Americă vie – o societate care găseşte resursele pentru a-şi repara greşelile. Şi mai e ceva. Hollywood-ul atât de urât pentru că e „superficial şi comercial” vine, de data aceasta, cu o istorie care proiectează pe fundal întrebarea esenţială: E ceva mai important pe lumea asta decât copiii şi binele lor?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s