Viaţa domnului Lala

A ajuns să fie cunoscut drept „Eroul din Braşov”. Aceasta este o poveste despre viaţa şi, din păcate, moartea lui Gheorghe Dumitru Lala. Undeva, printre rânduri, este o întrebare nerostită: în locul lui, tu ce-ai fi făcut?

Când Gheorghe Dumitru Lala a ieşit în dimineaţa zilei de joi, 29 ianuarie, din sediul firmei sale din Săcele ştia că are în faţă o zi obişnuită de muncă. Urma să‑şi petreacă mare parte din ea în maşină. De la Săcele la Braşov, pentru a‑l lua pe Sebi, băiatul cel mic, de la ora de chitară; de la Braşov la Baraolt, pentru o întâlnire de afaceri; de la Baraolt înapoi la Braşov, pentru o vizită la cabinetul doctorului de familie căruia voia să‑i arate rezultatele analizelor făcute de Răzvan, băiatul cel mare, şi de Sebi. Seara avea să se întoarcă acasă, în apartamentul din Braşov în care locuia de 15 ani împreună cu soţia sa, Dana, şi cei doi copii.
Citește în continuare „Viaţa domnului Lala”

Transylvania’s castles

In the end it wasn’t vampires that the castle owners of Transylvania had to worry about, it was communists.

_79266305_02_calincosmaciuc

With more than 100 castles, the historic region of central Romania – inspiration for Bram Stoker’s 1897 horror novel Dracula – was for centuries home to many aristocrats.

This changed abruptly when the Romanian Communist Party seized power at the end of World War Two and confiscated all the castles, most of which were left to fall into a state of disrepair.

Some castle owners managed to escape the country, while others were thrown into penury.
Citește în continuare „Transylvania’s castles”

Blestemul glontului “rosu”

Un articol recuperat, scris în 2006, în urma unei întâlniri cu fostul demnitar comunist Gheorghe Apostol. Apostol a murit patru ani mai târziu.

„In 1989, am initiat „Scrisoarea celor 6″ pentru a ajunge presedinte”, spune Gheorghe Apostol, comunistul invins initial de Ceausescu in 1965.

Tovarasul Patrascu” scoate revolverul, tinteste si trage. „Patrascule, m-ai impuscat!” Tanarul comunist e luat pe sus si carat cu o masina rablagita la Elias. Aliatii sovietici ocupasera spitalul, dar ranitului ii mai ramasese un dram de noroc: cineva, o „tovarasa Mititelu”, stie rusa, asa ca ii face loc printre soldatii Armatei Rosii. Ironia sortii: nu murise in lagar, scapase din puscarie, insa e doborat tocmai de un camarad!

Gheorghe Apostol, „eroul” incidentului petrecut in curtea Uzinei Malaxa in iarna anului 1945, a scapat cu viata. Mai are putin si face 94 de ani. Glontul, zice, i-a ramas in bazin, undeva, in partea stanga. Taie cu mana fumul de tigara, ca sa arate locul insemnat de Patrascu, seful de atunci al comunistilor pe Bucuresti.

Citește în continuare „Blestemul glontului “rosu””

Making money from communism

BBCphoto

It may be more than 25 years since communism came to an end in Romania, following the violent overthrow of former dictator Nicolae Ceausescu, but feelings still remain raw in the country.

Such was the level of repression and grinding poverty under the communist regime that ruled the country from the end of World War Two until December 1989, that most Romanians still don’t like to discuss this turbulent part of their history.
Citește în continuare „Making money from communism”

Pentru o ultimă noapte de război

Există o singură specie de oameni care, atunci ând alţii sunt evacuaţi din calea războiului, fac drumul invers: jurnaliştii.

fotoreportajIsrael

Prin iarna lui ’98, editorul ne-a chemat la masa de şedinţe. „Cine vrea să plece în Israel?” Eram cel mai nou, juniorul. Nimeni. „Eu!”, am izbucnit. În câteva zile eram în avionul de Tel Aviv, împreună cu o echipă de televiziune şi cu trei măşti de gaze la noi. Lumea şi aşa tulbure a Orientului Mijlociu se pregătea de război: eternul inamic Saddam Hussein îndreptase ameninţător rachetele spre Israel. Lucram la un trust de presă care, atras de conceptul CNN, trimitea echipe TV în capitalele regiunii şi ataşase şi un jurnalist de presă scrisă. Eu.
Citește în continuare „Pentru o ultimă noapte de război”

Notiţe cu gândul la Molenbeek

Atentatele de la Bruxelles sunt piese din puzzle-ul atât de complicat al terorismului

Molenbeek

Dacă ar fi simplu, dar nu e:

Un şeic din Riadh semnează pe hârtie cu stiloul lui de aur, iar peste ani de zile un puşti din Europa se aruncă în aer luând cu el zeci de nevinovaţi. De la saudiţi veniseră banii pentru şoaptele imamului, care-i luaseră minţile tânărului.

La Peretu, în Teleorman, un bărbat îşi îmbrăţişează copiii şi pleacă spre Madrid, la muncă. Un an mai târziu, un marocan detonează bomba în trenul care-l ducea pe muncitorul român la serviciu. Într-un spital din Madrid, un bărbat scăpat miraculos din trenurile groazei stă legat de perfuzii, e în viaţă. Lăsase mai demult Ardealul pentru Spania, şi-şi adusese şi familia. Nu trecuse chiar aşa mult de la moartea lui Ceauşescu.

La Bagdad, o statuie a dictatorului se prăbuşeşte, pentru ca mai târziu, nu departe de capitala Irakului să se proclame Statul Islamic.
Citește în continuare „Notiţe cu gândul la Molenbeek”

Ora 12 şi 8 minute

Când a spus că n-are rost “să dezgropăm” morţii din ‘89, Ion Iliescu le-a vorbit şi unor părinţi singuri.

Erau acolo garda de onoare pregătită să tragă salve în aer, zeci de militari şi alte zeci de revoluţionari, preoţi, drapele, coroane de flori, cinci-şase camere TV, difuzoare şi microfoane în aşteptarea discursurilor. Zumzet, vechi prieteni care se revedeau, camarazi de arme, ceva curioşi prin jur. Tabloul obişnuit de 21 sau 22 Decembrie de la Cimitirul Eroilor Revoluţiei. În afara ramelor lui, însă, printre crucile din cimitir, femei şi bărbaţi singuri stăteau aplecaţi asupra câte unui mormânt, unde pâlpâiau lumânări şi fuseseră aşezate flori proaspete.

Îţi povestesc cum a fost. O mamă plânge – la Revoluţie şi-a pierdut băiatul de 18 ani. O alta, pe cel de 21. Un bărbat – fiul care era în armată. Nu prea ai ce să le spui. Ştii, şi doare, că-i răscoleşti, cu camera TV după tine. Încerci să-ţi închipui, ca părinte, cum e să-ţi plece copilul de acasă şi să nu se mai întoarcă niciodată. Şi ştii că e adevărat ce spune una dintre mame, că ar fi dat orice pe lumea asta, numai să fie ea acolo, iar băiatul să fie cel care vine cu flori la cimitir.
Citește în continuare „Ora 12 şi 8 minute”

Breaking-news-ul fals la 1900. Cum trata Caragiale gogoşile de presă, în „Ultima oră!…”

caragiale1

Mă aflam pe Facebook. Îmi beam cafeaua şi citeam ziarele pe telefon. Multă lume bună în jur, cu ochii în telefoane. Când, deodată…Văz o poză cu o sirenă. Mai încolo, mai văz scris undeva „Regele a murit!”. Merg mai departe  şi – ce să vezi!- dau de altă informaţiune belicoasă: „A început al treilea război mondial!”. Mă frec la ochi. Care va să zică, e lată! Las telefonul cutremurat, beau cafeaua şi mă duc la bibliotecă. Acolo dau de „Momente şi schiţe”, de I. L. Caragiale. „Ultima oră!…”:

Ion Luca Caragiale

Ultima oră!…

Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deşi prea călduroasă, şi o mişcare neobicinuită: pe de o parte afluenţa trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineaţa; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marţi, sf. Maria, când e şi hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noştri spre străinătate. Citește în continuare „Breaking-news-ul fals la 1900. Cum trata Caragiale gogoşile de presă, în „Ultima oră!…””

Cazul de la Craiova: De ce e liber soferul?

Am vazut si revazut, la posturile de stiri, stirea despre batranul batut de un sofer pentru ca, spun martorii, mergea prea incet pe trecerea de pietoni. Omul a facut infarct si a murit. Un articol lung a publicat si Adevarul. Pe langa „cum a fost posibil?”, a doua intrebare, pe care am vazut-o deocamdata doar ascunsa printre randuri, ar trebui sa fie  „de ce e liber soferul?”.

ACTUALIZARE. Pana la urma, a fost arestat pentru „tulburarea linistii publice”, scrie Gandul. Citește în continuare „Cazul de la Craiova: De ce e liber soferul?”