Contact

calin.cosmaciuc@gmail.com

7 gânduri despre “Contact

  1. Iata si una din povestile mele. Toate cele bune, Clarice

    Cum se trateaza infarctul cu glucoza? Raspuns corect: nu se trateaza

    6 ani si o luna fix. Atunci s-a intamplat. La trei dimineata am primit un telefon . Era tata: „Maica-ta e la spital. I s-a facut rau, a luat-o salvarea. Nu stiu mai mult. Ne vedem la gara”. Am simtit ca mi se taie picioarele, stiam ca are probleme cu inima. Speram insa sa nu fie ceva foarte grav, mai ales ca ai mei stateau undeva pe langa Campina. N-a fost sa fie. Am ajuns in cateva ore la Spitalul Municipal din Campina. Medicul mi-a zis ca este vorba de un infarct, si cu cat trece timpul sansele de supravietuire cresc si ele. Acum, pe rand, o sa explic in ce constau aceste „sanse”.
    Am gasit-o pe mama intr-un salon de terapie intensiva in care erau 8-10 paturi. Toate ocupate, in general de oameni cu sanse minime de supravietuire. Vaiete si tipete, incontrolabile, lucru care numai bun nu poate sa fie in momentele in care ai nevoie de un echilibru psihic cat de cat. Dincolo de asta, tratamentul competent de care beneficia mama erau perfuziile cu glucoza si saruri si din cand in cand un propanolon, tratament care, cred eu ca la spasmofilie ar da rezultate si nu la infarct. Mai mult, langa pat era un monitor, asa cum vedem in filmele americane din anii ’70, numai ca asta nu functiona, fiind doar de decor. Am mers intr-un suflet la sefa sectiei de cardiologie sa aflu cum pot sa o transfer la Bucuresti. Mi-a raspuns sec ca nu poate, ca starea nu-i permite. Am intrebat daca se poate face un by-pass, pentru ca stiu doua persoane care au facut asta imediat ce au facut infarct si traiesc si azi. „Nici asta nu se poate”, mi-a zis. „Cat costa?” am intrebat. „Nimic, zice, ca nu avem niciun fel de aparatura”. „Pai, atunci ce pot sa fac?” „Sa va rugati la Dumnezeu sa-si revina”, mi-a raspuns.
    Am venit la Bucuresti a doua zi. Am vorbit sa o transfer la un spital de aici si m-am intors in aceeasi zi la Campina. Am trecut pe la spital, mama parea mai bine, medicul mi-a zis ca nu poate sa-i aduca tensiunea la un nivel cat de cat normal, dar e mai bine. Perfuzii in continuare cu glucoza si saruri, evident. I-am zis mamei ca o sa revin dimineata si in functie de cum se mai simte poate o transferam la Bucuresti .
    La 5 dimineata a venit un vecin care ne-a zis ca nu e bine. De fapt murise, la vreun sfert de ora dupa ce eu plecasem. Avea 49 de ani.

    Apreciază

  2. Hy! ma impresionat povestea mamei tale, Dumnezeu sa o ierte, si odihneascase in pace. Stau de multe ori si m-a gindesc ca intr-o zii poate o pierd si eu pe mama, stiind ca sufera de hipertensiune. Pot sa iti spun ca si mama a facut un infarct, cu tensiunea 27 cu 14…aici in spania insa cu ajutorul bunului Dumnezeu si a doctorilor a scapat in numai 11 ore de stat la urgentza. Momentan ii creste ca des tensiunea la peste 20 dar am incredere in Dumnezeu. Te inteleg pe deplin si te incurajez sa mergi mai departe. Si nu uita ca mama ta vegheaza asupra ta de acolo,…de sus!
    te salut,
    Cristian M Baicu.

    Apreciază

  3. Buna ziua!
    Sunt interesat de un parteneriat prin link exchange cu acest site. In schimbul adaugarii pe site-ul dvs. a linkului http://www.ejocurifotbal.com cu titlu: Jocuri Fotbal
    Va pot adauga siteul pe 3 bloguri:
    http://florinelu.wordpress.com/ (PageRank 2)
    http://jocurinet.wordpress.com/
    http://reteteacasa.wordpress.com/

    Astept un raspuns de la dvs. pe adresa florinro83@yahoo.com . Daca sunteti de acord cu acest parteneriat, va rog sa-mi specificati numele cu care doriti sa va adaug pe site-urile mele si adresa site-ului dvs.
    Va multumesc anticipat !
    florinro83@yahoo.com

    Apreciază

  4. 6 ani si o luna fix. Atunci s-a intamplat. La trei dimineata am primit un telefon . Era tata: “Maica-ta e la spital. I s-a facut rau, a luat-o salvarea. Nu stiu mai mult. Ne vedem la gara”. Am simtit ca mi se taie picioarele, stiam ca are probleme cu inima. Speram insa sa nu fie ceva foarte grav, mai ales ca ai mei stateau undeva pe langa Campina. N-a fost sa fie. Am ajuns in cateva ore la Spitalul Municipal din Campina. Medicul mi-a zis ca este vorba de un infarct, si cu cat trece timpul sansele de supravietuire cresc si ele. Acum, pe rand, o sa explic in ce constau aceste “sanse”.Am gasit-o pe mama intr-un salon de terapie intensiva in care erau 8-10 paturi. Toate ocupate, in general de oameni cu sanse minime de supravietuire. Vaiete si tipete, incontrolabile, lucru care numai bun nu poate sa fie in momentele in care ai nevoie de un echilibru psihic cat de cat. Dincolo de asta, tratamentul competent de care beneficia mama erau perfuziile cu glucoza si saruri si din cand in cand un propanolon, tratament care, cred eu ca la spasmofilie ar da rezultate si nu la infarct. Mai mult, langa pat era un monitor, asa cum vedem in filmele americane din anii ’70, numai ca asta nu functiona, fiind doar de decor. Am mers intr-un suflet la sefa sectiei de cardiologie sa aflu cum pot sa o transfer la Bucuresti. Mi-a raspuns sec ca nu poate, ca starea nu-i permite. Am intrebat daca se poate face un by-pass, pentru ca stiu doua persoane care au facut asta imediat ce au facut infarct si traiesc si azi. “Nici asta nu se poate”, mi-a zis. “Cat costa?” am intrebat. “Nimic, zice, ca nu avem niciun fel de aparatura”. “Pai, atunci ce pot sa fac?” “Sa va rugati la Dumnezeu sa-si revina”, mi-a raspuns.Am venit la Bucuresti a doua zi. Am vorbit sa o transfer la un spital de aici si m-am intors in aceeasi zi la Campina. Am trecut pe la spital, mama parea mai bine, medicul mi-a zis ca nu poate sa-i aduca tensiunea la un nivel cat de cat normal, dar e mai bine. Perfuzii in continuare cu glucoza si saruri, evident. I-am zis mamei ca o sa revin dimineata si in functie de cum se mai simte poate o transferam la Bucuresti .La 5 dimineata a venit un vecin care ne-a zis ca nu e bine. De fapt murise, la vreun sfert de ora dupa ce eu plecasem. Avea 49 de ani.
    +1

    Apreciază

  5. 6 ani si o luna fix. Atunci s-a intamplat. La trei dimineata am primit un telefon . Era tata: “Maica-ta e la spital. I s-a facut rau, a luat-o salvarea. Nu stiu mai mult. Ne vedem la gara”. Am simtit ca mi se taie picioarele, stiam ca are probleme cu inima. Speram insa sa nu fie ceva foarte grav, mai ales ca ai mei stateau undeva pe langa Campina. N-a fost sa fie. Am ajuns in cateva ore la Spitalul Municipal din Campina. Medicul mi-a zis ca este vorba de un infarct, si cu cat trece timpul sansele de supravietuire cresc si ele. Acum, pe rand, o sa explic in ce constau aceste “sanse”.Am gasit-o pe mama intr-un salon de terapie intensiva in care erau 8-10 paturi. Toate ocupate, in general de oameni cu sanse minime de supravietuire. Vaiete si tipete, incontrolabile, lucru care numai bun nu poate sa fie in momentele in care ai nevoie de un echilibru psihic cat de cat. Dincolo de asta, tratamentul competent de care beneficia mama erau perfuziile cu glucoza si saruri si din cand in cand un propanolon, tratament care, cred eu ca la spasmofilie ar da rezultate si nu la infarct. Mai mult, langa pat era un monitor, asa cum vedem in filmele americane din anii ’70, numai ca asta nu functiona, fiind doar de decor. Am mers intr-un suflet la sefa sectiei de cardiologie sa aflu cum pot sa o transfer la Bucuresti. Mi-a raspuns sec ca nu poate, ca starea nu-i permite. Am intrebat daca se poate face un by-pass, pentru ca stiu doua persoane care au facut asta imediat ce au facut infarct si traiesc si azi. “Nici asta nu se poate”, mi-a zis. “Cat costa?” am intrebat. “Nimic, zice, ca nu avem niciun fel de aparatura”. “Pai, atunci ce pot sa fac?” “Sa va rugati la Dumnezeu sa-si revina”, mi-a raspuns.Am venit la Bucuresti a doua zi. Am vorbit sa o transfer la un spital de aici si m-am intors in aceeasi zi la Campina. Am trecut pe la spital, mama parea mai bine, medicul mi-a zis ca nu poate sa-i aduca tensiunea la un nivel cat de cat normal, dar e mai bine. Perfuzii in continuare cu glucoza si saruri, evident. I-am zis mamei ca o sa revin dimineata si in functie de cum se mai simte poate o transferam la Bucuresti .La 5 dimineata a venit un vecin care ne-a zis ca nu e bine. De fapt murise, la vreun sfert de ora dupa ce eu plecasem. Avea 49 de ani.
    +1

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s